Tag Archives: casa

Cum arată casa generaţiei de 30 de ani

Se conturează o cu totul nouă generaţie, cea a tinerilor de aproape 30 de ani, ligă de antreprenori călită în primii ani de capitalism sălbătic, armată de oameni pentru care graniţele s-au topit, societate care nu a mai cunoscut nicio limitare decât cea dată de propriile forţe. De la cetăţeni ai unei singure patrii, ai unui singur partid, ai unui singur loc de muncă, copiii pentru care România de dinainte de 1989 se găseşte doar în cărţile de istorie au ajuns aproape la maturitate, devenind o generaţie eclectică şi extrem de grăbită. Cum arată casa acestei noi specii de animal social crescut într-una dintre cele mai interesante perioade prin care a trecut România?

„Consumatorul tânăr este un cetăţean global, gusturile acestei generaţii se încadrează în tendinţele internaţionale“, spune M. Gurei, managing director. Din părinţi pentru care rareori concediile însemnau mai mult decât un Neptun sau o Valea Prahovei, a evoluat o generaţie de globetrotter-i pentru care nicio destinaţie nu este îndepărtată. Ba chiar, cu cât sună mai exotic, mai complicat, mai de nişă, cu atât creşte apetitul noilor exploratori.

4

„Pentru cei tineri, inclusiv pentru antreprenori contează mult flexibilitatea şi mobilitatea. Dacă pentru clienţii adulţi sunt foarte importante confortul şi calitatea finisajelor, în cazul noii generaţii contează mult conceptul, originea şi modularitatea produselor. Cel tânăr ar privi spaţiul ca pe unul multifuncţional, de pildă o combinaţie între living şi spaţiu de lucru sau dormitor şi loc de activităţi sportive (yoga, pilates). Cel de 50 de ani ar urmări o împărţire pe funcţii precise: zona de servit masa, zona de privit la televizor, dormitor“, crede M. Gurei.

În unele cazuri, opţiunile de gust în materie de design aduc o ruptură totală faţă de cele exprimate de părinţi.

„Noua generaţie de cumpărători este categoric orientată spre modern şi această tendinţă este fără echivoc. Această opţiune fermă este principala diferenţă faţă de părinţi. Am avut chiar situaţii concrete în care părinţii alegeau stilul clasic pentru camera copilului (copilul având 20 de ani) şi apoi venea beneficiarul şi schimba totul cu piese moderne“, spune Ş. Cismărescu un antreprenor local care împreună cu soţia sa deţin un retailer de mobilă.

În alte cazuri, diferenţele nu sunt atât de profunde, unii tineri luând în noile lor case şi amprente care amintesc de cuibul părintesc.

„Aş încadra noua generaţie de client în stilul clasic contemporan, în mod clar. Adică un clasic nou, lejer, cu culoare, în care combini o canapea modernă cu o bibliotecă mai încărcată. Clienţii din noua generaţie sunt cei care au locuit cu părinţii lor, care au fost influenţaţi de clasic, dar care vor să îşi pună amprenta şi să îşi exprime personalitatea“, este de părere C. Zelmat. Ea mai crede că amenajarea unei case depinde foarte mult de etapa vieţii în care se găseşte fiecare cumpărător.

„La 30 ani ai copii mici, carieră, vrei ca totul să fie amenajat cu linii curate de design. Indiferent de stil, clasic sau modern, se evită excesul de accesorii şi se utilizează minimum de texturi. La 50 de ani camera poate avea un punct central cum ar fi un şemineu sau o bibliotecă. Texturile sunt mai elegante şi bogate. Accesoriile sunt din abundenţă. În general familiile tinere ştiu că amenajarea o fac doar pentru o perioadă din viaţa lor şi că la un moment dat gusturile lor vor evolua într-un alt stil“, explică C. Zelmat.

2

Povestea produsului este un lucru care a început să conteze, originea, procesul de realizare sunt acum analizate.

„Noua generaţie este mult mai informată, ştie exact ce îşi doreşte şi de unde să cumpere, pentru ei graniţele nu mai există, fac achiziţii online. Aş spune că are un stil mai jucăuş, mai luminos, de inspiraţie nordică, cu accent pe materiale naturale, upcycling (recondiţionarea unor obiecte vechi – n.red.). Cei tineri sunt şi ei preocupaţi de branduri dacă acestea sunt în linie cu valorile lor: ecologie, origine, sustenabilitate. Materialele preferate sunt cele naturale, cele cu patină. Multifuncţionalitatea şi povestea produsului sunt esenţiale“, completează M. Gurei.

La nivel de opţiune, se remarcă o creştere a cererii pentru mobilierul de bucătărie, lucru normal dacă se ţine cont de amploarea pe care a luat-o fenomenul gastronomic în România.

„Pentru tineri cele mai importante piese de mobilier sunt canapeaua şi fotoliile, patul, tot ceea ce ţine de bucătărie şi corpurile de iluminat. Foarte puţin căutate sunt biblioteca, dresingurile, obiectele de baie, şi ocazional masa de dining. Tinerii, cei care vin în showroom-uri să cumpere mobilier şi pentru care contează designul interior, ştiu foarte bine care sunt tendinţele. Opţiunile s-au schimbat prin expunerea extraordinară pe care o avem, de altfel cu toţii, practic la orice informaţie prin intermediul internetului. La tineri există însă o unitate în preferinţe mult mai bine definită decât la restul populaţiei şi de asemenea şi o înregimentare mai intensă în tendinţe, fie ele de design interior sau modă“, explică Ş. Cismărescu

C. Zelmat spune că dacă ar fi să aleagă un obiect care ar putea vorbi despre gusturile noii generaţii, acesta ar fi tapetul.

„Este primul lucru care mi-a venit în minte“, C. Zelmat. „Când îţi doreşti un finisaj ieşit din tipare, dar care să nu necesite bugete fabuloase ori schimbări radicale de decor, primul lucru care trebuie să-ţi vină în minte este tapetul. Motivaţia este extrem de simplă: tapetul decorativ este produs într-o gamă largă de modele, culori şi texturi.“

Ş. Cismărescu mai spune că pentru noua generaţie finisajele sunt cele care contează. Fierul ruginit, cuprul, bronzul, lemnul masiv cât mai putin finisat, în culori deschise, dar neuniforme (cu noduri), piatra mată sau vopseaua mată în culori vii, galben, portocaliu, verde, muştar, albastru, violet, sunt vedetele de design pentru noua generaţie. Paradoxal, noua generaţie agreează un stil industrial, amintire poate a unei 3alte epoci, romanţată desigur prin culori sau finisaje.

Dacă s-ar face o comparaţie între generaţia de circa 30 de ani din România cu alte state, Cristina Zelmat spune că cele mai mari similitudini sunt cu Franţa, cel puţin pe partea de mobilier, şi cu Anglia pentru tapet sau ţesături.

Deşi în acest moment mai sunt anumite decalaje între rapiditatea cu care reacţionează nouă generaţie din România la schimbările din design, acestea tind să se estompeze.

Designul interior din România pulsează în acelaşi ritm cu Italia şi Franţa, doar că acest lucru se întâmplă cu o latenţă de un an, un an şi jumătate. Această latenţă a început să se scurteze în ultimii ani.“

Astfel cetăţenia globală se câştigă doar după ce decalajele se estompează, iar aparent această generaţie care abia ajunge la maturitate este mai grăbită ca niciodată să recupereze terenul pierdut. Cel puţin în materie de design.
Sursa: http://da.zf.ro

Eleganta si echilibru

Poate fi o alegere perfecta o vila situata la numai 5 minute de statia de metrou Constantin Brancoveanu, structurata pe 3 nivele, avand o suprafata de 200 mp de teren. Datorita pozitionarii bune si a compartimentarii, proprietatea poate fi alegerea perfectă pentru „acasă” insa poate fi utilizata si ca spatiu de birouri.

Acesta ocupă o suprafață de 200 mp de teren, fiind structurata pe 3 nivele, la parter un living generos, o baie si o bucatarie, la primul etaj 3 dormitoare si o baie iar la cel de-al doilea etaj avem 2 dormitoare si o baie. Designul ales pentru această proprietate poate fi adaptat si nevoilor unei familii cu copii.

This slideshow requires JavaScript.

Dacă te numeri printre cei aflați în căutarea unei locuințe de închiriat, vila cu 6 camere are urmatoarele specificaţii:

Utilităţi

  • Utilitati generale: Curent, Apa, Canalizare, Gaz, CATV
  • Sistem incalzire: Centrala proprie, Calorifere
  • Climatizare: Aer conditionat
  • Acces internet: Fibra optica

Finisaje

  • Podele: Parchet, Gresie
  • Usi interior: Lemn
  • Izolatii termice: Exterior
  • Pereti: Faianta, Vopsea lavabila
  • Stare interior: Renovat
  • Ferestre cu geam termopan: Aluminiu

Dotări

  • Bucatarie: Partial mobilata
  • Diverse: Semineu, Sistem de alarma
  • Dotari imobil: Acoperis, Curte, Gradina, Gradina amenajata, Spatii agrement
  • Mobilat: Partial

Alte detalii zonă

  • Amenajare strazi: Asfaltate
  • Mijloace de transport
  • Iluminat stradal

Alte detalii

Costuri mici de intretinere.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Un apartament spatios, primitor, situat intr-o cladire interbelica din zona centrala a Bucurestiului

E-mail:structuraimobiliare@gmail.com,
Telefon: +40 780.800.800

 

 

Casa cu consum redus de energie (ecoenergetica)

Casa ecoenergetica este o casa cu arhitectura ecologica care are un consum de energie cu 80-90% mai mic decat casa traditionala, standard .

Potrivit standardelor casei pasive, consumul anual pentru incalzire nu trebuie sa depaseasca valoarea de 15kWh/mp an, iar consumul total de energie primara pentru toti consumatorii din locuinta, respectiv incalzire, apa calda, ventilatie, pompe, iluminat, gatit si aparate casnice, nu trebuie sa depaseasca 120 kWh/mp an,acest lucru putand fi certificat de catre Institutul Passivhauss din Darmstadt,Germania-singurul organism la ora actala abilitat ,care poate sa emita un astfel de document

Conceptul de “casa pasiva” cu arhitectura ecologica se contureaza inca de la proiectare vizand notiuni de arhitectura ecologica, arhitectura economica = viata sanatoasa,

-pozitionarea casei cu suprafata vitrata,spre sud,tinand seama de unghiul de inclinatie al soarelui vara/iarna

-umbrirea ferestrelor prin tehnici adecvate punand accent pe umbrire naturala:plante,copaci

-izolatie termica si fonica bazata pe lianti minerali,care lasa casa sa respire;impermeabila la apa si permeabila la vapori

-ventilatie eficienta a aerului din interior prin sisteme naturale sau aparate de ventilatie cu recuperarea caldurii

-ferestre si usi cu eficienta mare din punct de vedere energetic si coeficient mare de absorbtie a radiatiei solare

-folosirea de materiale naturale:lemn,piatra,lianti minerali

-echiparea casei cu aparatura care foloseste energie din surse regenerabile (SRE) panouri solare,pompe de caldura geotermala,biocombustibili,hidroenergie,energie eoliana

-toata aparatura electrocasnica trebuie sa aiba un consum foarte redus de energie.

ROLUL FERESTRELOR IN ECONOMISIREA ENERGIEI

Economia de energie şi implicit reducerea nivelului de bioxid de carbon din atmosferă constituie o misiune comună pe teritoriul Uniunii Europene.

Construcţiile rezidenţiale şi comerciale utilizează cca 40% din consumul total de energie înregistrat la nivel european, de aceea construcţiile sunt un sector cheie în perspectiva reducerii dependenţei energetice a UE, reducerea emisiilor de bioxid de carbon şi creştere a cotei de energie regenerabilă.

Consumul de energie necesară încălzirii pe timp friguros sau răcirii spaţiilor interioare pe timpul verii trebuie redus şi pentru a proteja resursele naturale şi pentru a limita emisiile de gaze de seră în atmosferă. Importanţa surselor de energie regenerabilă: a soarelui, vântului, apei sau apei geotermale trebuie să crească substanţial în viitor.

Suprafeţele de tip fereastră includ ferestre de tip clasic şi faţade cortină împreună cu accesoriile aferente, dar şi echipamente şi vitraje speciale, protecţie solară, etc. Acestea reprezintă o componenta-cheie a anvelopantei construcţiei, esenţială în atingerea unor parametri de performanţă ridicaţi.

Produsele inovative de tip fereastră au o mai bună performanţă termică şi pot recupera mai multă energie regenerabilă pentru încălzire şi iluminat. De exemplu pentru a preveni utilizarea unei cantităţi mari de energie pentru răcire şi asigurarea conforutlui termic pe timpul verii este necesară o combinaţie optimă între alcătuirea suprafeţei vitrate şi dispozitivele de protecţie solară.

Abordarea generală a problemei energiei este foarte importantă pentru construcţiile noi şi aceleaşi principii trebuie aplicate la înlocuirea ferestrelor existente pentru a reduce consumul de energie la nivelul întregii construcţii. De aceea sectorul ferestrelor este de primă importanţă pentru realizarea obiectivelor strategice ale politicii energetice a UE.

În scopul îmbunătăţirii protecţiei mediului înconjurător este deosebit de utilă promovarea soluţiilor de ferestre şi faţade cu maximă eficienţă energetică.

Tehnic vorbind ne referim la: elemente fotovoltaice, reglerea intensităţii iluminatului, tehnici de umbrire, sisteme inteligente de răcire a spaţiilor interioare, s.a. Se pot contura soluţii multidisciplinare, în care coexistă diferite sisteme, inclusiv electronică, tehnologii pentru faţade, tehnologii de ventilaţie, tehnologii pentru acces, etc.

ETICHETE ENERGETICE PENTRU FERESTRE

Produsele industriei de ferestre au performanţe energetice diferite în funcţie de climat, anotimp, suprafaţă şi orientare faţă de punctele cardinale.

Fereastra este spre exemplu asociată conceptului de transmisie de energie; captarea energiei solare reduce din necesarul pentru încălzire, controlul solar şi ventilaţia naturală reduc sau pot preveni necesitatea condiţionării aerului şi, în fine, o fereastră asigură lumină naturală şi prin aceasta economiseşte energia necesară iluminatului.

Cerinţele finale privind produsele de tip fereastră ar trebui să ia în considerare informaţii privind:
– balanţa energetică pe anotimpuri (pierderi de energie în raport cu recuperarea energiei solare) – în KWh/mp
– ventilaţia prin intermediul ferestrei
– cuamtumul luminii de zi şi economiile rezultate din utilizarea acesteia- în KWh/mp
– alte caracteristici importante care sunt relevante pe parcursul ciclului de viaţă al unei construcţii şi al elementelor tip fereastră.

Un cuplu din Marea Britanie şi-a construit o casă ecologică cu 15.000 de lire sterline.

Un tânăr cuplu din Marea Britanie, care trăia anterior într-o rulotă, şi-a construit o casă ecologică cu o înfăţişare demnă de adaptarea filmată a romanului lui Tolkien, “The Hobbit”, cu mai puţin de 15.000 de lire sterline (17.500 euro), potrivit  Daily Mail.

Charlie Hague şi Megan Williams au construit casa pe un teren deţinut de tatăl lui Charlie în Glandwr, Pembrokeshire, terminând-o cu câteva săptămâni înainte de naşterea primului lor copil.

În interiorul casei predomină lemnul, pereţii sunt făcuţi din baloturi de paie iar acoperişul din iarbă. Structura locuinţei este realizată din trunchiuri de copaci. Costul total al casei s-a ridicat la 15.000 de lire sterline (17.500 de euro). Charlie este sculptor, el procurându-şi materia primă pentru construcţie de pe proprietatea sa. Locuinţa are un salon de recepţie cu bucătărie şi sufragerie, un dormitor, baie şi o cămară.

Problema este că cei doi au construit casa fără autorizaţii, iar acum autorităţile ameninţă cu demolarea, considerând locuinţa dăunătoare pentru “caracterul rural al localităţii”. Cuplul a început o campanie online prin care încearcă să împiedice demolarea casei. Întrebaţi de ce au construit fără autorizaţie, ei au răspuns că “locuinţa se află la baza văii unde nimeni nu o poate vedea şi nu face rău nimănui, fiind construită în mare parte din materiale naturale”. Ei au mai spus că nu îşi permiteau să cumpere sau să închirieze o casă în zonă. În plus, o casă ecologică apărută fără plan de construcţie este altceva în comparaţie cu nişte blocuri de apartamente sau un abator construite fără autorizaţie, au adăugat cei doi.

Sursa: www.zf.ro

This slideshow requires JavaScript.

Casele in stil austriac. Frumusetea caselor din lemn

Stilul austriac poate fi recunoscut cu ușurință datoriă tavanelor înalte și a nelipsitului pod construit din bușteni. Sunt văruite în culori simple, însă acoperișurile sunt în nuanțe vesele de roșu, într-un constrast plăcut cu verdele crud din sezonul cald. De la exterior nu lipsesc verandele și balcoanele din lemn sculptat, îmbodobite cu ghivece de flori viu colorate. Un element distinct sunt și obloanele de la ferestre, tot din lemn, care te duc cu gândul la căsuța celor 7 pitici din basmul Albă ca Zăpada.

Austriecii iubesc decorațiunile din lemn, așadar acest material este folosit din abudență și la interior. Tavanele înalte sunt susținute de bârne, iar camerele sunt luminate de ferestre spațioase la care sunt agățate perdeluțe în culori vesele. Din living nu trebuie să lipsească șemineul și podelele din lemn.

Exterioarul caselor austrice este cladit din imbinanarea unor materiale naturale precum lemnul si piatra. Fatada formata din linii drepte care capata un anumit ritm prin dispunerea pe orizontala a blocurilor masive de piatra naturala, iar per ansamblu putem spune ca intreaga constructie emana un anumit echilibru datorita dozajului proportionat al formelor si texturilor.

Interiorul e impartit in camere spatioase, cu multa lumina naturala si amenajate in acelasi stil contemporan echilibrat.

Acoperisul caselor din zonele muntoase beneficiaza de un design exterior simplu si in acelasi timp modern. Interioarele pot fi captusite cu lemn de stejar, scandurile oferind amenajarii un design linear iar atmosfera nu este rustica, ca in cazul multor cabane din lemn, ci se incadreaza intr-un stil modern.

Dormitoarele pot fi pozitionate la parter si la etajul doi, la etajul unu aflanduse un living adesea open space, cu seminee care separa livingul de bucataria deschisa. Ferestrele panoramice si terasa ofera vederi superbe spre peisajele muntoase.

Designul simplu si elegant al caselor austriece, intr-un mix relaxat de traditional si modern, se integreaza perfect cu mediului inconjurator, de la constructia din piatra si lemn pana la arhitectura simpla care se adapteaza terenului stances/muntos, in panta.

This slideshow requires JavaScript.

Structura imobiliare va sta la dispozitie cu servicii de design interior case, servicii de design interior apartamente, amenajari interioare case, amenajare spatii de birouri, proiect design, design interior dormitor, amenajare interioare living, proiect design interior sediu firma, etc.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Serviciile noastre de intermediere imobiliară se adresează exclusiv clienţilor care cred în principiul specializării şi care doresc o colaborare eficientă, cu un partener de incredere în tranzacţionarea imobiliară.

Promovarea pe piaţă a imobilului dumneavoastră va fi prioritizată atât în ceea ce priveşte organizarea şi tehnicile de vânzare, cât şi investiţiile şi resursele puse la dispoziţie din partea agenţiei noastre.

Spania: designul exotic

Stilul spaniol poarta cu el forme si caracteristici ale vechii arhitecturi coloniale, o combinatie de elemente mediteraneene si maure exportate apoi de conchistadorii spanioli in Lumea Noua. Ca trasaturi distinctive regasim acoperisul coborat din tigla ceramica, adesea rosie, cu grinzi expuse, stresini inguste, fatade din piatra si stuc, arcade, corpuri circulare si curti interioare cu terase acoperite care impiedica caldura sa patrunda inauntru.

Amenajarea casei optand pentru un decor spaniol este un mod excelent de a aduce elementele rustice si colorate in  casa ta. Stilul specific spaniol, prezent mai ales in zona de sud a Spaniei, este exact ceea ce ii trebuie unei case situate intr-o zona calduroasa, cu mult soare.

Designul specific Spaniei, extrem de colorat si plin de viata  inspira voie bune, emana energie si un iz de siesta in orice incapere in care vei alege asemenea aranjamente.

In astfel de acasa, familia este foarte importanta si de aceea se vor regasi foarte multe fotografii de familie integrate in designul interior al casei. Totodata, un alt element omniprezent sunt covoarele colorate si groase, care nu pot lipsi din niciuna dintre incaperile casei tale.

Luminozitatea este un alt factor cheie in stilul spaniol, acesta avand o deosebita importanta in incarcarea cu energie pozitiva a tuturor celor care locuiesc intr-o casa de acest gen. Soarele va straluci pe intreaga durata a zilei in casa ta, iar prin geamurile mari si late, vei avea mereu o vizibilitate buna, pentru munca si pentru petreceri.

Culorile preferate de spaniol sunt rosul aprins, galbenul, portocaliul, albastrul si orice alta cuoare deschisa, care emana in acelai timp pasiune si veselie, toate pentru a-ti oferi mereu o pofta de viata iesita din comun.

Daca te vei decide sa optezi pentru acest stil, vei reusi sa aduci soarele si veselia in interiorul casei tale, toate la costuri foarte mici, deoarece elementele specifice Spaniei nu sunt foarte scumpe, comparativ cu alte alternative de amenajare interioara si exterioara.

Sursa: http://povesteacasei.ro

This slideshow requires JavaScript.

Structura imobiliare va sta la dispozitie cu servicii de design interior case, servicii de design interior apartamente, amenajari interioare case, amenajare spatii de birouri, proiect design, design interior dormitor, amenajare interioare living, proiect design interior sediu firma, etc.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Serviciile noastre de intermediere imobiliară se adresează exclusiv clienţilor care cred în principiul specializării şi care doresc o colaborare eficientă, cu un partener de incredere în tranzacţionarea imobiliară.

Promovarea pe piaţă a imobilului dumneavoastră va fi prioritizată atât în ceea ce priveşte organizarea şi tehnicile de vânzare, cât şi investiţiile şi resursele puse la dispoziţie din partea agenţiei noastre.

Un apartament spatios, primitor, situat intr-o cladire interbelica din zona centrala a Bucurestiului

Va propunem spre inchiriere un apartament de 3 camere spatios, primitor, situat intr-o cladire interbelica din zona centrala a Bucurestiului, pe strada Vasile Lascar.

Din momentul in care intrati pe usa va intampina o atmosfera calda, primitoare, datorata atat stilului arhitectonic al apartamentului cat si bunului gust cu care a fost restaurat si mobilat. Foarte multe din elementele originale au fost pastrate si puse in valoare.

Spatiile generoase va pot oferi linistea si confortul necesar dupa o zi obositoare.Apartamentul dispune de un living de 40 mp mobilat cu mobila de cea mai buna calitate,iar dormitorul spatios beneficiaza de un mic dressing. Ce-a de-a treia camera este in suprafata de 15 mp si poate fi folosita ca spatiu de lucru, dormitor de oaspeti sau camera copilului.

Pentru cei pasionati de gatit bucataria le va oferi dotari complete si de calitate, aceasta fiind mobilata si utilata Franke.

Proprietatea este destinata celor care stiu sa aprecieze si sa se bucure de un spatiu deosebit, conceput cu mult suflet si implicare.

 

 


Caracteristici

Nr. camere:3
Suprafaţa utilă:128 mp
Compartimentare:circular
Confort:lux
Etaj:Etaj 3 / 4
Nr. bucătării:1
Nr. băi:1
Nr. balcoane:2
An construcţie:Înainte de 1941
Structură rezistenţă:caramida
Tip imobil:bloc de apartamente
Regim înălţime:P+4E
Suprafaţa construită:128 mp

Specificaţii

Utilităţi

Utilitati generale: Curent, Apa, Canalizare, Gaz
Sistem incalzire: Termoficare
Acces internet: Fibra optica

Finisaje

Stare interior: Renovat
Rulouri/Obloane: Lemn
Usa intrare: Lemn
Podele: Parchet, Gresie
Usi interior: Lemn
Pereti: Vopsea lavabila

Dotări

Alte spatii utile: Terasa, Boxa la subsol, Debara
Bucatarie: Mobilata, Utilata
Mobilat: Lux

Alte detalii zonă

Amenajare strazi: Asfaltate
Iluminat stradal
Mijloace de transport in comun

Alte detalii

Desi se afla intr-o zona centrala cladirea nu are risc seismic dandu-va astfel posibilitatea de a va bucura de toate facilitatile orasului in cea mai mare siguranta

logo imobiliare

Jamie Oliver și-a cumpărat o vilă luxoasă

Jamie Oliver, bucătarul vedetă de televiziune, și-a cumpărat recent o vilă în Hampstead Heath, o zonă frumoasă din nordul Londrei în apropiere de parcul care domină metropola de pe dealul Parlamentului. Vila a costat 13,6 milioane de euro și a fost achiziționată în iulie prin intermediul firmei imobiliare Savills, relatează online ziarul spaniol ABC.

Jamie Oliver este fiul unor proprietari de pub din vestul Marii Britanii care locuiau deasupra localului lor. La 16 ani s-a angajat ca ucenic la un restaurantul italian din Londra din lanțul Carluccio’s.

Însă acum, la 40 de ani, Oliver este proprietarul unui imperiu pe care l-a clădit cu propriile eforturi. I se atribuie o avere de 245 de milioane de euro și a devenit bucătarul care încearcă să-i învețe pe englezi să mănânce sănătos și mai mediteranean.

Oliver a vândut 37 de milioane de cărți cu rețetele sale, dar a devenit cunoscut mai ales pentru programele sale de gătit la televiziune. În 1999 a debutat la BBC cu programul său culinar și a dovedit că are, nu doar talente de bucătar, ci și de bun comunicator. Datorită acestui succes, Oliver a creat un lanț de restaurante, cu specific care merg de la cel italian, la opțiuni mai populare și până la cele selecte cu meniuri exclusiviste.

Vila pe care și-a cumpărat-o în Hampstead Heath datează din secolul al XVII-lea, face parte din patrimoniul național și a fost recondiționată pentru a fi dotată cu toate comoditățile. Are opt camere în care vor locui Oliver, soția sa Jules și cei patru copii ai lor în vârstă de 13, 12, 6 și 4 ani.
Casa are o grădină copiată parcă din filme, cu islaz și statui clasice și vedere la pădurea din Hampstead. Este vorba de un parc pentru care primăria din Londra cheltuiește 6 milioane de euro pe an pentru întreținerea sa.

Oliver nu se putea plânge nici de locuința sa anterioară estimată la 9,5 milioane de euro și amplasată în selecta zonă din Primrose Hill. Însă Hampstead, care îi permite să trăiască ca la țară dar în plină metropolă londoneză, este zonă de rezidență pentru multe vedete britanice, precum Kate Moss, Jude Law, George Michael sau Liam Gallagher, precizează ABC.
Sursa: agerpres.ro

O companie chineză a ridicat o casă printată 3D în mai puţin de 3 ore

O casă printată 3D a apărut în regiunea Xian din China. Compania chineză ZhuoDa a construit această vilă cu 2 etaje în mai puţin de 3 ore, potrivit site-ului inhabitat.com.

Construită din 3 module printate 3D, casa a fost asamblată ca un lego.Constructorii susţin că locuinţa este rezistentă la cutremure ce pot ajunge la magnitudine de 9 grade. În ceea ce priveşte materialul din care a fost făcută casa, compania nu vrut să dezvăluie compoziţia acestuia.

Compania a finalizat 90% din construcţie într-o fabrică, înainte de a expedia piesele modulare la locul de montare. Un astfel de procedeu reduce consturile alocate pentru o construcţie, până la 400 de dolari pe metru pătrat. Potrivit unui inginer din cadrul companiei ZhuoDa, o vilă printată 3D poate fi construită în 10 zile (procedeu ce include toate etapele: de la construcţia iniţială până la asamblarea finală), în timp ce ridicarea unei case tradiţionale durează o jumătate de an.

Casa poate face faţă unui cutremur deoarece modulele cântaresc în jur 100 de kilograme pe metru pătrat. Legat de materialul folosit, acesta provine din deşeuri industriale şi agricole şi este ignifug şi rezistent la apă. În opinia constructorilor, o astfel de locuinţă poate rezista cel puţin 150 de ani.
Sursa: capital.ro

This slideshow requires JavaScript.