Tag Archives: design

Cum arată casa generaţiei de 30 de ani

Se conturează o cu totul nouă generaţie, cea a tinerilor de aproape 30 de ani, ligă de antreprenori călită în primii ani de capitalism sălbătic, armată de oameni pentru care graniţele s-au topit, societate care nu a mai cunoscut nicio limitare decât cea dată de propriile forţe. De la cetăţeni ai unei singure patrii, ai unui singur partid, ai unui singur loc de muncă, copiii pentru care România de dinainte de 1989 se găseşte doar în cărţile de istorie au ajuns aproape la maturitate, devenind o generaţie eclectică şi extrem de grăbită. Cum arată casa acestei noi specii de animal social crescut într-una dintre cele mai interesante perioade prin care a trecut România?

„Consumatorul tânăr este un cetăţean global, gusturile acestei generaţii se încadrează în tendinţele internaţionale“, spune M. Gurei, managing director. Din părinţi pentru care rareori concediile însemnau mai mult decât un Neptun sau o Valea Prahovei, a evoluat o generaţie de globetrotter-i pentru care nicio destinaţie nu este îndepărtată. Ba chiar, cu cât sună mai exotic, mai complicat, mai de nişă, cu atât creşte apetitul noilor exploratori.

4

„Pentru cei tineri, inclusiv pentru antreprenori contează mult flexibilitatea şi mobilitatea. Dacă pentru clienţii adulţi sunt foarte importante confortul şi calitatea finisajelor, în cazul noii generaţii contează mult conceptul, originea şi modularitatea produselor. Cel tânăr ar privi spaţiul ca pe unul multifuncţional, de pildă o combinaţie între living şi spaţiu de lucru sau dormitor şi loc de activităţi sportive (yoga, pilates). Cel de 50 de ani ar urmări o împărţire pe funcţii precise: zona de servit masa, zona de privit la televizor, dormitor“, crede M. Gurei.

În unele cazuri, opţiunile de gust în materie de design aduc o ruptură totală faţă de cele exprimate de părinţi.

„Noua generaţie de cumpărători este categoric orientată spre modern şi această tendinţă este fără echivoc. Această opţiune fermă este principala diferenţă faţă de părinţi. Am avut chiar situaţii concrete în care părinţii alegeau stilul clasic pentru camera copilului (copilul având 20 de ani) şi apoi venea beneficiarul şi schimba totul cu piese moderne“, spune Ş. Cismărescu un antreprenor local care împreună cu soţia sa deţin un retailer de mobilă.

În alte cazuri, diferenţele nu sunt atât de profunde, unii tineri luând în noile lor case şi amprente care amintesc de cuibul părintesc.

„Aş încadra noua generaţie de client în stilul clasic contemporan, în mod clar. Adică un clasic nou, lejer, cu culoare, în care combini o canapea modernă cu o bibliotecă mai încărcată. Clienţii din noua generaţie sunt cei care au locuit cu părinţii lor, care au fost influenţaţi de clasic, dar care vor să îşi pună amprenta şi să îşi exprime personalitatea“, este de părere C. Zelmat. Ea mai crede că amenajarea unei case depinde foarte mult de etapa vieţii în care se găseşte fiecare cumpărător.

„La 30 ani ai copii mici, carieră, vrei ca totul să fie amenajat cu linii curate de design. Indiferent de stil, clasic sau modern, se evită excesul de accesorii şi se utilizează minimum de texturi. La 50 de ani camera poate avea un punct central cum ar fi un şemineu sau o bibliotecă. Texturile sunt mai elegante şi bogate. Accesoriile sunt din abundenţă. În general familiile tinere ştiu că amenajarea o fac doar pentru o perioadă din viaţa lor şi că la un moment dat gusturile lor vor evolua într-un alt stil“, explică C. Zelmat.

2

Povestea produsului este un lucru care a început să conteze, originea, procesul de realizare sunt acum analizate.

„Noua generaţie este mult mai informată, ştie exact ce îşi doreşte şi de unde să cumpere, pentru ei graniţele nu mai există, fac achiziţii online. Aş spune că are un stil mai jucăuş, mai luminos, de inspiraţie nordică, cu accent pe materiale naturale, upcycling (recondiţionarea unor obiecte vechi – n.red.). Cei tineri sunt şi ei preocupaţi de branduri dacă acestea sunt în linie cu valorile lor: ecologie, origine, sustenabilitate. Materialele preferate sunt cele naturale, cele cu patină. Multifuncţionalitatea şi povestea produsului sunt esenţiale“, completează M. Gurei.

La nivel de opţiune, se remarcă o creştere a cererii pentru mobilierul de bucătărie, lucru normal dacă se ţine cont de amploarea pe care a luat-o fenomenul gastronomic în România.

„Pentru tineri cele mai importante piese de mobilier sunt canapeaua şi fotoliile, patul, tot ceea ce ţine de bucătărie şi corpurile de iluminat. Foarte puţin căutate sunt biblioteca, dresingurile, obiectele de baie, şi ocazional masa de dining. Tinerii, cei care vin în showroom-uri să cumpere mobilier şi pentru care contează designul interior, ştiu foarte bine care sunt tendinţele. Opţiunile s-au schimbat prin expunerea extraordinară pe care o avem, de altfel cu toţii, practic la orice informaţie prin intermediul internetului. La tineri există însă o unitate în preferinţe mult mai bine definită decât la restul populaţiei şi de asemenea şi o înregimentare mai intensă în tendinţe, fie ele de design interior sau modă“, explică Ş. Cismărescu

C. Zelmat spune că dacă ar fi să aleagă un obiect care ar putea vorbi despre gusturile noii generaţii, acesta ar fi tapetul.

„Este primul lucru care mi-a venit în minte“, C. Zelmat. „Când îţi doreşti un finisaj ieşit din tipare, dar care să nu necesite bugete fabuloase ori schimbări radicale de decor, primul lucru care trebuie să-ţi vină în minte este tapetul. Motivaţia este extrem de simplă: tapetul decorativ este produs într-o gamă largă de modele, culori şi texturi.“

Ş. Cismărescu mai spune că pentru noua generaţie finisajele sunt cele care contează. Fierul ruginit, cuprul, bronzul, lemnul masiv cât mai putin finisat, în culori deschise, dar neuniforme (cu noduri), piatra mată sau vopseaua mată în culori vii, galben, portocaliu, verde, muştar, albastru, violet, sunt vedetele de design pentru noua generaţie. Paradoxal, noua generaţie agreează un stil industrial, amintire poate a unei 3alte epoci, romanţată desigur prin culori sau finisaje.

Dacă s-ar face o comparaţie între generaţia de circa 30 de ani din România cu alte state, Cristina Zelmat spune că cele mai mari similitudini sunt cu Franţa, cel puţin pe partea de mobilier, şi cu Anglia pentru tapet sau ţesături.

Deşi în acest moment mai sunt anumite decalaje între rapiditatea cu care reacţionează nouă generaţie din România la schimbările din design, acestea tind să se estompeze.

Designul interior din România pulsează în acelaşi ritm cu Italia şi Franţa, doar că acest lucru se întâmplă cu o latenţă de un an, un an şi jumătate. Această latenţă a început să se scurteze în ultimii ani.“

Astfel cetăţenia globală se câştigă doar după ce decalajele se estompează, iar aparent această generaţie care abia ajunge la maturitate este mai grăbită ca niciodată să recupereze terenul pierdut. Cel puţin în materie de design.
Sursa: http://da.zf.ro

Eleganta si echilibru

Poate fi o alegere perfecta o vila situata la numai 5 minute de statia de metrou Constantin Brancoveanu, structurata pe 3 nivele, avand o suprafata de 200 mp de teren. Datorita pozitionarii bune si a compartimentarii, proprietatea poate fi alegerea perfectă pentru „acasă” insa poate fi utilizata si ca spatiu de birouri.

Acesta ocupă o suprafață de 200 mp de teren, fiind structurata pe 3 nivele, la parter un living generos, o baie si o bucatarie, la primul etaj 3 dormitoare si o baie iar la cel de-al doilea etaj avem 2 dormitoare si o baie. Designul ales pentru această proprietate poate fi adaptat si nevoilor unei familii cu copii.

This slideshow requires JavaScript.

Dacă te numeri printre cei aflați în căutarea unei locuințe de închiriat, vila cu 6 camere are urmatoarele specificaţii:

Utilităţi

  • Utilitati generale: Curent, Apa, Canalizare, Gaz, CATV
  • Sistem incalzire: Centrala proprie, Calorifere
  • Climatizare: Aer conditionat
  • Acces internet: Fibra optica

Finisaje

  • Podele: Parchet, Gresie
  • Usi interior: Lemn
  • Izolatii termice: Exterior
  • Pereti: Faianta, Vopsea lavabila
  • Stare interior: Renovat
  • Ferestre cu geam termopan: Aluminiu

Dotări

  • Bucatarie: Partial mobilata
  • Diverse: Semineu, Sistem de alarma
  • Dotari imobil: Acoperis, Curte, Gradina, Gradina amenajata, Spatii agrement
  • Mobilat: Partial

Alte detalii zonă

  • Amenajare strazi: Asfaltate
  • Mijloace de transport
  • Iluminat stradal

Alte detalii

Costuri mici de intretinere.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Un apartament spatios, primitor, situat intr-o cladire interbelica din zona centrala a Bucurestiului

E-mail:structuraimobiliare@gmail.com,
Telefon: +40 780.800.800

 

 

Spania: designul exotic

Stilul spaniol poarta cu el forme si caracteristici ale vechii arhitecturi coloniale, o combinatie de elemente mediteraneene si maure exportate apoi de conchistadorii spanioli in Lumea Noua. Ca trasaturi distinctive regasim acoperisul coborat din tigla ceramica, adesea rosie, cu grinzi expuse, stresini inguste, fatade din piatra si stuc, arcade, corpuri circulare si curti interioare cu terase acoperite care impiedica caldura sa patrunda inauntru.

Amenajarea casei optand pentru un decor spaniol este un mod excelent de a aduce elementele rustice si colorate in  casa ta. Stilul specific spaniol, prezent mai ales in zona de sud a Spaniei, este exact ceea ce ii trebuie unei case situate intr-o zona calduroasa, cu mult soare.

Designul specific Spaniei, extrem de colorat si plin de viata  inspira voie bune, emana energie si un iz de siesta in orice incapere in care vei alege asemenea aranjamente.

In astfel de acasa, familia este foarte importanta si de aceea se vor regasi foarte multe fotografii de familie integrate in designul interior al casei. Totodata, un alt element omniprezent sunt covoarele colorate si groase, care nu pot lipsi din niciuna dintre incaperile casei tale.

Luminozitatea este un alt factor cheie in stilul spaniol, acesta avand o deosebita importanta in incarcarea cu energie pozitiva a tuturor celor care locuiesc intr-o casa de acest gen. Soarele va straluci pe intreaga durata a zilei in casa ta, iar prin geamurile mari si late, vei avea mereu o vizibilitate buna, pentru munca si pentru petreceri.

Culorile preferate de spaniol sunt rosul aprins, galbenul, portocaliul, albastrul si orice alta cuoare deschisa, care emana in acelai timp pasiune si veselie, toate pentru a-ti oferi mereu o pofta de viata iesita din comun.

Daca te vei decide sa optezi pentru acest stil, vei reusi sa aduci soarele si veselia in interiorul casei tale, toate la costuri foarte mici, deoarece elementele specifice Spaniei nu sunt foarte scumpe, comparativ cu alte alternative de amenajare interioara si exterioara.

Sursa: http://povesteacasei.ro

This slideshow requires JavaScript.

Structura imobiliare va sta la dispozitie cu servicii de design interior case, servicii de design interior apartamente, amenajari interioare case, amenajare spatii de birouri, proiect design, design interior dormitor, amenajare interioare living, proiect design interior sediu firma, etc.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Serviciile noastre de intermediere imobiliară se adresează exclusiv clienţilor care cred în principiul specializării şi care doresc o colaborare eficientă, cu un partener de incredere în tranzacţionarea imobiliară.

Promovarea pe piaţă a imobilului dumneavoastră va fi prioritizată atât în ceea ce priveşte organizarea şi tehnicile de vânzare, cât şi investiţiile şi resursele puse la dispoziţie din partea agenţiei noastre.

Anglia: Cum sa-ti decorezi casa in stil Tudor

Dacă eşti un fan al filmelor romantice sau obişnuieşti să le spui poveşti cu regi copiilor tăi, cu siguranţă ţi-ai imaginat măcar o dată cum ar fi să ai casa decorată în stil Tudor, specific acelor clădiri englezeşti din secolul al 16-lea.

Când cei mai mulţi proprietari de case se referă la acest stil de arhitectură medievală, iau în calcul elementele decorative rustice, finisările cu materiale naturale, lemn, piatră sau cărămidă, tâmplăriile din lemn masiv etc.

Casele construite în stil Tudor sunt extrem de frumoase, tocmai pentru că sunt unice în ceea ce priveşte stilul arhitectural. De cele mai multe ori, inspiră acea stare armonioasă de linişte şi căldură interioară, ca şi cum te-ai afla în casa bunicilor de odinioară. Exemplele cele mai elocvente sunt casele din Aglia, construite în stil Tudor, care impresionează prin unicitatea lor.

Stilul Tudor a apărut în jurul anului 1500, după încoronarea regelui Henry al VII-lea în 1485, întemeietorul dinastiei Tudorilor. Stilul Tudor este caracterizat prin mobilă şi piese de mobilier realizate din stejar, decorate cu tapiţerii şi broderii. Mobila este realizată din stejar, asemănătoare cu cea medievală, gotică, iar paturile sunt din stâlpi sculptaţi, legaţi la bază de panouri decorate tot cu sculpturi.

O casă decorată în stil Tudor are scaune cu spătare lungi şi drepte, iar sub scaun, o cutie de lemn (scaunul creează impresia de masivitate). Decorul este completat de cufărul în care sunt păstrate “zestrele” familiei.

Pentru a avea o casă 100 % în stil Tudor, până şi tâmplăria trebuie să fie din lemn, fie de esenţă moale (mai ieftin), fie de esenţă tare, care prezintă preţuri ridicate. Însă, indiferent de esenţa aleasă, viaţa tâmplăriei depinde şi de felul în care aceasta a fost realizată, de poziţionarea pe suprafaţa peretelui (la o adâncime în perete de minimum 75 mm şi susţinută de un prag de zidărie foarte solid), de feroneria şi de montarea acesteia.

Punctul forte al tâmplăriei din lemn este acela că oferă un aspect rustic, dar şi căldură casei. În plus, dacă este vopsită în nuanţa preferată şi tratată cu lacuri speciale, aceasta rezistă foarte bine intemperiilor şi îşi păstrează aspectul.

Cum arată interiorul unei case în stil Tudor?

De regulă, accesul în casă se realizează printr-un element de arhitectură special, adică un mic hol, scos în evidenţă prin volumetrie şi detalii. Urmează livingul, care este nucleul central al casei şi cel care oferă o bună vizibilitate către exterior, apoi bucătăria şi (eventual) scările care urcă la etaj.

Bucătăria împreună cu locul de luat masa sunt plasate astfel încât să se deschidă către spatele casei pentru mai multă intimitate şi acces facil către terasă şi grădină. Bucătăria construită în stil Tudor este definită prin dulapuri personalizate cu fier forjat sau lemn, corpuri de iluminat din fier şi ustensile de bucătărie din lemn.

Structura unei case construită în stil Tudor este realizată din cadre de beton armat, cu grinzi continue de fundaţii. Pardoselile sunt placate cu duşumea de lemn în zonele uscate şi cu piatră antiderapantă în zonele umede.

Locuinţa este accesorizată cu şemineu (care domină încăperea principală), mobilă şi piese de mobilier realizate din stejar, decorate cu tapiţerii şi broderii.

La exterior, pereţii sunt termoizolaţi cu un strat de polistiren expandat, apoi sunt acoperiţi cu cărămidă. Casa este învelită cu ţiglă ceramică, iar soclul şi teresa sunt învelite cu piatră naturală. Ferestrele sunt înguste şi sunt adesea placate cu lespede de piatră sau cărămidă.

Stilul Tudor poate fi un amestec eclectic de faţade sau materiale pentru a produce un design pe gustul tău arhitectural. Materialele naturale (cum ar fi piatra, ipsosul, lemnul de stejar) sau cele metalice (cum ar fi cupru, fier forjat etc) sunt finisajele care se potrivesc cel mai bine acestui stil arhitectural.

Sursa: buildersmagazine.ro

This slideshow requires JavaScript.

Structura imobiliare va sta la dispozitie cu servicii de design interior case, servicii de design interior apartamente, amenajari interioare case, amenajare spatii de birouri, proiect design, design interior dormitor, amenajare interioare living, proiect design interior sediu firma, etc.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Serviciile noastre de intermediere imobiliară se adresează exclusiv clienţilor care cred în principiul specializării şi care doresc o colaborare eficientă, cu un partener de incredere în tranzacţionarea imobiliară.

Promovarea pe piaţă a imobilului dumneavoastră va fi prioritizată atât în ceea ce priveşte organizarea şi tehnicile de vânzare, cât şi investiţiile şi resursele puse la dispoziţie din partea agenţiei noastre.

Franta: Case in stil provence

Stilul Provence este de fapt un stil rustic francez. Și dacă e să ne gândim la regiunea Provence, situată în sudul Franșei, trebuie să avem în vedere că ea se întinde din Alpi, unde se învecinează cu Italia, și ajunge până la Mediterana.

Ambianță relaxată, tonurii pământii, piese din lemn, materiale naturale, textile deschise la culoare. Stilul provensal este de fapt un stil rustic francez și este unul dintre cele mai iubite stiluri. Nici nu-i de mirare că peste tot în lume se regăsesc case amenajate în acest stil.

Acest stil este unul primitor şi în acelaşi timp extrem de personal. Un interior decorat în stil provensal permite o întoarcere în timp, dar şi crearea unui ambient relaxant, ferit de zgomotul asurzitor al vieţii cotidiene. Provensalul este, de fapt, stilul rustic franţuzesc, însă designerii contemporani adaugă de fiecare dată în amenajări elemente uşor glamour pentru a aduce un plus de farmec amenajărilor. În ultima perioadă, este foarte chic ca piese tipice acestui stil sa fie integrate în amenajări luxoase impreună cu oglinzi cu rame fin lucrate şi candelabre cu multe braţe alături de pereţi nefinisaţi şi podele din cărămidă sau lemn uzat. Prin culorile stilului provensal, natura este adusă în locuinţă. Raportarea la aceasta se face şi prin utilizarea materialelor şi finisajelor naturale. Astfel, pereţii şi tavanele nu sunt perfect drepte, în acest stil fiind necesare uşoarele imperfecţiuni. Pereţii arată ca şi cum deabia au fost tencuiţi, iar tavanele sunt brăzdate de grinzi. Pardoselile sunt din lemn sau din piatră care se poate regăsi şi pe pereţi, iar covoarele sunt din lână sau bumbac, cu motive tradiţionale. Atmosfera este întregită de şemineu, un element de nelipsit dintr-o amenajare provensală. Patternurile sunt extrem de importante în acest stil.

Mobilierul provensal este elaborat, dar fără a fi încărcat de detalii inutile, cu influenţe uşor clasice. Indiferent care este destinaţia mobilierului, aceasta trebuie să fie din lemn, fiind utilizat cu predilecţie cel de stejar. Accesoriile sunt, de asemenea, de nelipsit din decorul provensal. În bucătărie sunt utilizate tot felul de vase si recipiente multe fabricate din lemn de măslin alături de cele din ceramică pictată şi faianţa cu aspect uşor uzat de pe pereţi , iar în living vazele cu flori şi lampadarele cu abajururi brodate sunt un “must”. Nu pot lipsi stampele inramate, pozele cu aspect sepia sau ramele uzate, cu urme ale timpului care a trecut peste ele în compania mileurilor si a pledurilor crosatate.

This slideshow requires JavaScript.

Structura imobiliare va sta la dispozitie cu servicii de design interior case, servicii de design interior apartamente, amenajari interioare case, amenajare spatii de birouri, proiect design, design interior dormitor, amenajare interioare living, proiect design interior sediu firma, etc.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Serviciile noastre de intermediere imobiliară se adresează exclusiv clienţilor care cred în principiul specializării şi care doresc o colaborare eficientă, cu un partener de incredere în tranzacţionarea imobiliară.

Promovarea pe piaţă a imobilului dumneavoastră va fi prioritizată atât în ceea ce priveşte organizarea şi tehnicile de vânzare, cât şi investiţiile şi resursele puse la dispoziţie din partea agenţiei noastre.

Italia: Cum arata casele in stilul Toscan?

E important când vorbești despre un stil de amenajare să ai în vedere contextul istoric, cultural și social pentru că numai așa poți înțelege cum au adaptat oamenii locului toate experiențele lor într-un stil de viață până la urmă. Casele nu sunt doar case, ci reflectă un mod de viață.

Istoria Toscanei este una foarte interesantă. Încă din vremurile romane această regiune, situată cumva în centrul Italiei de azi, cu deschidere către Marea Mediterană în Vest, a fost refugiul țărănilor și al celor care evadau din cetățile Imperiului. Este și o regiune asociată cu Renașterea pentru că include celebrul oraș Florența în aria sa, de altfel capitala Toscanei. O regiune cu istorie, tradiție și mult iubită de către artiști pentru pitorescul peisajelor sale, Toscana este și tărâmul vinurilor bune, dar și locul asociat cu marea cultură a Italiei, numai dacă ne gândim la Siena, centru universitar important, la Pisa, la vilele și proprietățile celebrei familii de’ Medici, parte a patrimoniului UNESCO. De asemenea, Toscana este și teritoriul unor importante rezervații naturale, numărând peste 120 de astfel de locuri.

Cum e peisajul Toscanei? Cu dealuri molcome, cu pământ roșiatic, roditor, cu vegetație multă, cu soare, cu flori, cu lavandă. Aici, casele sunt prezente din vechime și au fost construite din piatră și calcar, cu bârne solide de lemn, cu garduri din piatră (care în Antichitate foloseau ca fortificații la scară mică). Și toate aceste materiale sunt locale, sunt la îndemână. Acestora li se adaugă nelipsitele cărămizi, dar și elemente din piatră, inclusiv marmură, la fel ca și ceramică, prezentă fie în pardoseli ca plăci, fie ca olane pe acoperișurile caselor. Fierul forjat este un alt element omniprezent, grație artizanilor creativi din această regiune. Și ai să regăsești fierul forjat și ca mobilier, dar și ca decorațiuni ori corpuri de iluminat, asta pe lângă elementele din grădină.

Elemente esentiale si primordiale in designul interior toscan sunt: piatra, pamant, lumina, apa si lemn. Din aceste elemente deriva evident materialele folosite in amenajarile toscane. Pot fi adesea materiale aduse din amenajarile exterioare – caramida, piatra naturala, teracota, dale de argila, lemn de esenta tare, fier, grinzile din lemn, toate completeaza decorul toscan si conlucreaza pentru o atmosfera calma. Formele sunt arcuite, trasaturi comune pentru arhitecturi toscane.

Texturile joaca un rol important in amenajare. Peretii sunt tencuiti brut, sau pot avea o textura imitata prin vopsea, iar interioarele pot impresiona prin tavane cu grinzi rustice. Pardoselile sunt de asemenea esentiale in construirea corecta a decorului. Pot fi din lemn de esenta tare sau chiar din piatra naturala, Italia fiind recunoscuta pentru aleile sale pietruite, ori putem opta pentru greso-granit in culori specifice stilului.

Culorile utilizate in amenajare sunt calde, inspirate de vii zemoase, campuri auri, cereale, paie, plantatii de maslini, ziduri vechi din piatra – putem folosi crem, auriu, galben, verde oliv, nuante visinii, rosu, chihlimbar stralucitor. Fierul forjat si alte metale modelate sunt ingrediente cheie ale designului interior toscan, folosite pentu mobilier, in rame sau corpuri de iluminat, pentru decorarea peretilor s.a.
Piesele de mobiler au statura egala ca marime, pentru echilibru si armonie, au un aspect rustic si sunt decorate manual, din lemn cu nuanta inchisa. Mesele, scaunele pot purta decoratiuni metalice din fier forjat, asemenea cadrelor de pat din dormitoare. Mobilierul poate avea si sculpturi manuale in lemn.

Tapiteriile tesute sunt de foarte mare efect, insa sunt si mai greu de gasit. Semineele din piatra sunt foarte importanta puncte de focalizare vizuala si pot avea o constructie deosebita, pentru a reda incaperii o imagine perfecta.
Obiectele decorative si accesoriile ne vor ajuta sa facem o legatura cu trecutul, coloane romane decorative, busturi, oglinzi arcuite, colectii de arta, fotografii vechi, urnele clasice sau alte vase ceramice se incadreza perfect in decorul toscan. Piesele vechi stabilesc o anume stare de spirit.
Putem aduce cosuri cu fructe sau flori proaspete, uneori colectii de flori uscate daca le agreem, sfesnice realizate din fier, lemn sau lut, rafturi de vin sau orice alte obiecte de decor care ne ajuta sa incorporam elementele de baza ale stilului. (Sursa: fastimo.com)

Structura imobiliare va sta la dispozitie cu servicii de design interior case, servicii de design interior apartamente, amenajari interioare case, amenajare spatii de birouri, proiect design, design interior dormitor, amenajare interioare living, proiect design interior sediu firma, etc.

Specialistii nostri vă stau la dispozitie pentru vânzarea, închirierea sau cumpărarea unui imobil (apartament, casă, teren, spaţiu comercial) oferind asistenţă şi consiliere în tranzacţii imobiliare.

Serviciile noastre de intermediere imobiliară se adresează exclusiv clienţilor care cred în principiul specializării şi care doresc o colaborare eficientă, cu un partener de incredere în tranzacţionarea imobiliară.

Promovarea pe piaţă a imobilului dumneavoastră va fi prioritizată atât în ceea ce priveşte organizarea şi tehnicile de vânzare, cât şi investiţiile şi resursele puse la dispoziţie din partea agenţiei noastre.