Tag Archives: constructie

Un cuplu din Marea Britanie şi-a construit o casă ecologică cu 15.000 de lire sterline.

Un tânăr cuplu din Marea Britanie, care trăia anterior într-o rulotă, şi-a construit o casă ecologică cu o înfăţişare demnă de adaptarea filmată a romanului lui Tolkien, “The Hobbit”, cu mai puţin de 15.000 de lire sterline (17.500 euro), potrivit  Daily Mail.

Charlie Hague şi Megan Williams au construit casa pe un teren deţinut de tatăl lui Charlie în Glandwr, Pembrokeshire, terminând-o cu câteva săptămâni înainte de naşterea primului lor copil.

În interiorul casei predomină lemnul, pereţii sunt făcuţi din baloturi de paie iar acoperişul din iarbă. Structura locuinţei este realizată din trunchiuri de copaci. Costul total al casei s-a ridicat la 15.000 de lire sterline (17.500 de euro). Charlie este sculptor, el procurându-şi materia primă pentru construcţie de pe proprietatea sa. Locuinţa are un salon de recepţie cu bucătărie şi sufragerie, un dormitor, baie şi o cămară.

Problema este că cei doi au construit casa fără autorizaţii, iar acum autorităţile ameninţă cu demolarea, considerând locuinţa dăunătoare pentru “caracterul rural al localităţii”. Cuplul a început o campanie online prin care încearcă să împiedice demolarea casei. Întrebaţi de ce au construit fără autorizaţie, ei au răspuns că “locuinţa se află la baza văii unde nimeni nu o poate vedea şi nu face rău nimănui, fiind construită în mare parte din materiale naturale”. Ei au mai spus că nu îşi permiteau să cumpere sau să închirieze o casă în zonă. În plus, o casă ecologică apărută fără plan de construcţie este altceva în comparaţie cu nişte blocuri de apartamente sau un abator construite fără autorizaţie, au adăugat cei doi.

Sursa: www.zf.ro

This slideshow requires JavaScript.

O companie chineză a ridicat o casă printată 3D în mai puţin de 3 ore

O casă printată 3D a apărut în regiunea Xian din China. Compania chineză ZhuoDa a construit această vilă cu 2 etaje în mai puţin de 3 ore, potrivit site-ului inhabitat.com.

Construită din 3 module printate 3D, casa a fost asamblată ca un lego.Constructorii susţin că locuinţa este rezistentă la cutremure ce pot ajunge la magnitudine de 9 grade. În ceea ce priveşte materialul din care a fost făcută casa, compania nu vrut să dezvăluie compoziţia acestuia.

Compania a finalizat 90% din construcţie într-o fabrică, înainte de a expedia piesele modulare la locul de montare. Un astfel de procedeu reduce consturile alocate pentru o construcţie, până la 400 de dolari pe metru pătrat. Potrivit unui inginer din cadrul companiei ZhuoDa, o vilă printată 3D poate fi construită în 10 zile (procedeu ce include toate etapele: de la construcţia iniţială până la asamblarea finală), în timp ce ridicarea unei case tradiţionale durează o jumătate de an.

Casa poate face faţă unui cutremur deoarece modulele cântaresc în jur 100 de kilograme pe metru pătrat. Legat de materialul folosit, acesta provine din deşeuri industriale şi agricole şi este ignifug şi rezistent la apă. În opinia constructorilor, o astfel de locuinţă poate rezista cel puţin 150 de ani.
Sursa: capital.ro

This slideshow requires JavaScript.